logo
spacer

Despre ursul carpatin

ursul carpatin

Personaj de poveste, simpatizat de copii si oameni mari deopotriva, ursul carpatin (ursul brun) traieste in Romania in lungul intregului lant carpatic, in paduri intinse si dese. Mediul sau de viata cuprinde stancarii sau mari doboraturi de vant in arborete in care sa-si poata amenaja usor barlogul. Ursul prefera zonele linistite, mai putin frecventate de om.

Stiati ca?

Imperecherea are loc in perioada aprilie-iunie iar perioada de gestatie este de 7-8 luni, ursoaica nascand prin ianuarie-februarie 1-3 pui, in cazuri exceptionale chiar 5 ursuleti. Puii stau langa ursoaica in jur de 1,5-2 ani.

Desi ursul este catalogat drept un carnivor de talie mare, el este omnivor, consumand, mai ales in tinerete, in principal hrana de origine vegetala (ghinda, jir, mure, afine, radacini etc.). Ursul se hraneste si cu miere de albine, larve de furnici, rame, pesti, pasari, chiar si porci, dar si cu cadavre de animale neintrate in putrefactie (cai, vaci etc.). La altitudini mai ridicate, tinde sa consume carne in cantitati mai mari.

Toamna tarziu sau iarna, in functie de temperatura atmosferica si disponibilitatea hranei, se retrage in barlog pentru asa numitul somn de iarna, timp in care nu se hraneste, ci traieste din propriile rezerve de grasime acumulate toamna. Somnul de iarna nu trebuie confundat cu hibernarea. Ursul nu hiberneaza.

Ursul are o activitate mai mult nocturna, din cauza perturbarii si presiunilor umane. Unde prezenta omului este redusa, activitatea poate fi si diurna

Ursul este un animal fricos si nu ataca omul decat in momentul in care se simte intr-un fel amenintat. Daca vede un om, il aude sau miroase de departe, ursul se retrage. Pentru a evita intalniri periculoase cu un urs in drumetiile noastre montane este indicat sa producem un pic de zgomot.



spacer
spacer
    Home | 2 % pentru ursul carpatin | Despre WWF | Parteneri | Download | Contact
spacer